Formula 1.html |
| | | ca | | | de | | | en | | | es | | | fr | | | it | | | nl | | | no | | | pl | | | pt | | | ru | | | ro | | | fi | | | sv | | | tr | | | vo | | |
| |  |
 |
|
| Sport | Automobilism |
| Înfiinţat | 1946 |
| Sezon inaugural | 1950 |
| Număr de echipe | 10 |
| Ţara | Mapamond |
| Campioni en-titre |
Kimi Räikkönen (Pilot) Ferrari (Constructor) |
| Website official | www.formula1.com |
Formula 1 (abreviată F1) este o întrecere de automobilism care se organizează anual sub forma a două campionate mondiale, care au loc în paralel, ambele fiind patronate de Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA). Drepturile comerciale în Formula 1 sunt deţinute de compania Alpha Prema.
Numele de Formula provine de la faptul că toate echipele înscrise în campionat trebuie să îşi construiască maşinile (cunoscute şi sub numele de monoposturi) după un anumit regulament, o formulă pe care o decide FIA. Cifra 1 provine de la faptul ca întrecerea este catalogată drept cea mai prestigioasă formulă organizată de FIA.
Cele două campionate sunt Campionatul Mondial al Piloţilor (engl: World Drivers' Championship) şi Campionatul Mondial al Constructorilor (engl. World Constructors' Championship). În actuala ediţie a campionatului participă 10 echipe şi 20 piloţi. Din 2009 în campionat va fi înscrisă o a unsprezecea echipă - Prodrive F1, iar numărul piloţilor va ajunge la 22.
Formula 1 este un sport cu mare trecere la public. Toate etapele campionatului sunt televizate în mai mult de 200 de ţări, numărul celor care privesc anual întrecerea fiind depăşit doar de numărul celor care urmăresc meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal şi Jocurile Olimpice, competiţii care se organizează o dată la patru ani.
În Campionatul Mondial de Formula 1 pot participa doar piloţii care au primit din partea FIA o superlicenţă. Pentru a primi superlicenţa, un pilot trebuie să fi participat în campionatele inferioare Formulei 1 cum ar fi Formula Ford, Formula Renault, Formula 3, GP2 şi să fi parcurs un anumit număr de kilometri într-un monopost de Formula 1 în mai multe zile consecutive.
Campionatul se desfăşoară pe baza unui regulament tehnic şi a unuia sportiv, ambele întocmite de FIA şi care se pot modifica din timp în timp. Chiar dacă aceste regulamente impun limite, există mult spaţiu de mişcare din partea echipelor, astfel că anual sunt investite sute de milioane de dolari în cercetare şi dezvoltare. Bugetele echipelor nu sunt făcute publice, dar se zvoneşte că echipele de top au bugete ce sunt în jurul a, sau trec de, 500 de milioane de dolari anual.
Spre exemplu motoarele sunt limitate la 2.400 cmc, în configuraţia cilindrică V8 la 90 de grade, dar nu există limitări la nivelul puterii acestora (care este în medie 800 CP). Există însă din 2007 încolo o limită la nivelul turaţiilor pe minut la 19.000.
Formula 1 este un sport deosebit de periculos. Zeci de piloţi, oficiali de traseu şi chiar spectactori au decedat în urma unor accidente produse din 1950 încoace, printre care nume celebre ca Peter Collins, Wolfgang von Trips, Jochen Rindt, Ronnie Peterson, Gilles Villeneuve sau Ayrton Senna.
modifică Cum se desfăşoară un Mare Premiu
Un Mare Premiu este extins pe durata a trei zile, timp în care au loc antrenamentele libere, sesiunea de calificări şi cursa propriu-zisă. Întrecerea are loc doar pe circuite special amenajate pentru curse şi care sunt închise circulaţiei publice.
Antrenamentele libere au loc vinerea (două sesiuni) şi sâmbăta (o sesiune). Cele două sesiuni de vineri durează 90 de minute, iar sesiunea de sâmbătă 60. În timpul lor piloţii au dreptul să parcurgă câte ture de circuit doresc. În timpul sesiunilor de vineri echipele pot nominaliza un al treilea pilot pe lângă cei doi "de cursă", dar nu pot folosi mai mult de două monoposturi.
Sesiunea de calificări are loc sâmbăta după-amiaza, iar scopul ei este de a stabili grila de start pentru cursa de duminică. Sesiunea durează o oră şi este împărţită în trei etape.
În prima etapă - care durează douăzeci de minute - participă toţi piloţii, numărul de tururi de circuit pe care aceştia îl parcurg fiind nelimitat. În clasamentul etapei se ţine cont de cel mai rapid tur parcurs de fiecare pilot în parte. La finalul celor douăzeci de minute cinci piloţi, cei cu cele mai slabi cinci timpi, sunt eliminaţi, ei urmând a ocupa locurile 16 - 20 pe grila de start.
A doua etapă a sesiunii de calificări ţine cincisprezece minute, la ea participând doar cei cincisprezece piloţi rămaşi, timpii obţinuţi în prima etapa fiind şterşi. Din nou fiecare pilot are dreptul la un număr nelimitat de ture de circuit, iar la finalul acestei etape ultimii cinci piloţi ai clasamentului de etapă - fiecare pilot intră în acest clasament cu cel mai bun timp al său - sunt eliminaţi, ei urmând să ocupe locurile 11 - 15 pe grila de start.
În fine, a treia etapă durează zece minute, la ea participând cei zece piloţi promovaţi din etapa a doua. Din nou timpii obţinuţi în etapa a doua sunt şterşi. În cadrul acestei etape fiecare pilot are la dispoziţie un număr nelimitat de ture, dar de aceasta dată cantitatea de benzină din rezervor care rămâne la finalul etapei este cantitatea cu care trebuie să plece în cursa de a doua zi. Se întocmeşte un nou clasament, pe baza căruia se stabilesc poziţiile 1 - 10 ale grilei de start.
Pilotul cu cel mai bun timp din etapa a treia va pleca de pe prima poziţie a grilei de start.
Totuşi grila de start poate fi alterată în funcţie de diversele penalizări pe care le-ar putea primi piloţii.
Cursa are loc duminica, distanţa acesteia fiind de aproximativ 305 kilometri. Practic cursa se termina la capătul turului în timpul căruia s-a trecut de limita celor 305 km. În Marele Premiu de la Monte Carlo cursa are doar 260,52 km.
Startul în cursă se dă de pe loc - faţă de cursele din Statele Unite ale Americii unde startul se dă din mişcare, maşinile fiind aliniate la start în funcţie de rezultatul sesiunii de calificări. Startul este semnalizat prin culoarea verde a unui semafor aplasat în faţa grilei de start. Dacă un pilot pleacă înainte de aprinderea luminilor verzi, este penalizat.
Sistemul de punctaj s-a schimbat de multe ori de-a lungul timpului; actual puncte se premiază precum urmează: primul pilot care trece linia de sosire este declarat câştigător şi primeşte 10 puncte în campionat, pilotul de pe locul al doilea primeşte 8 puncte, cel de pe locul al treilea 6 puncte, în timp ce piloţii de pe locurile patru, cinci, şase, şapte şi opt primesc 5, 4, 3, 2 şi respectiv 1 punct. Punctajul echipelor se stabileşte prin însumarea punctelor obţinute de colegii de echipă. Ordinea finală poate fi alterată de penalizări.
În anumite condiţii cursa poate fi oprită înainte de parcurgerea celor 305 km. Dacă cursa se reia, la noul start se stabileşte o noua grilă de start în funcţie de locul ocupat de fiecare pilot în momentul opririi cursei. Dacă cursa nu se mai reia, dar s-a parcurs deja 75% din distanţa ei, atunci ordinea din momentul opririi este declarată ordinea finală, punctajul fiind cel de mai sus. Dacă nu s-a parcurs 75% din distanţa cursei, atunci punctajul este înjumătăţit.
Orice cursă nu poate dura mai mult de două ore din momentul startului.
modifică Ordinea finală în campionatul mondial
Pentru stabilirea ordinii finale în campionatul mondial zestrea de puncte a unui pilot sau a unei echipe este reprezentată de suma punctelor acumulate la finalul fiecărei curse. Pilotul cu cele mai multe puncte acumulate este declarat campion mondial, iar echipa cu cele mai multe puncte este declarată campioană mondială.
Dacă la finalul sezonului există doi sau mai mulţi piloţi (echipe) cu acelaşi număr de puncte, diferenţierea se face în funcţie de numărul de victorii, dacă şi acesta este egal, atunci se face în funcţie de numărul de locuri secunde şi aşa mai departe.
modifică Istoria Formulei 1
Primul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 a avut loc în 1950, la patru ani după ce Federaţia Internaţională a Automobilului a decis înfiinţarea sa, fiind dominat de echipa Alfa Romeo, primul campion mondial fiind Giuseppe Farina. Tot Alfa Romeo a dominat şi cea de-a doua ediţie a campionatului, când campion mondial a devenit Juan Manuel Fangio.
Scuderia Ferrari şi Alberto Ascari a dominat sezoanele 1952 şi 1953, înainte ca Juan Manuel Fangio să îşi treacă în cont patru titluri mondiale consecutive, pilotând pentru Maserati, Mercedes şi Ferrari.
Începând cu 1958 s-a decis desfăşurarea unui al doilea campionat mondial, cel al construtorilor, prima ediţie fiind câştigată de Vanwall, deschizând dominarea anglo-saxonă în Formula 1.
Cooper a fost prima echipă care a folosit o maşină de Formula 1 cu motorul amplasat pe spate, soluţia dovedindu-se a fi una ideală pentru ca britanicii au câştigat titlurile mondiale ale constructorilor în 1959 şi 1960 ca şi pe cele ale piloţilor, prin Jack Brabham.
Ferrari a revenit la putere în 1961, pentru a ceda din nou iniţiativa britanicilor în 1962 când BRM a fost cea mai bună echipă a sezonului, acest privilegiu fiind preluat apoi de Lotus în 1963. În acel an Jim Clark îşi trecea în cont primul din cele două titluri mondiale.
Deciziile pripite ale lui Colin Chapman, boss-ul de la Lotus a dus la pierderea titlurilor mondiale din 1964 în detrimentul Ferrari, dar a revenit în 1965.
Jack Brabham a devenit primul, şi până acum singurul, pilot din lume care a câştigat titlul mondial în Formula 1 cu o maşină de construcţie proprie. S-a întâmplat în 1966. Tot Brabham a dominat campionatul şi în 1967, dar de această dată la piloţi s-a impus Denny Hulme.
Lotus a revenit la putere pentru un sezon, în 1968, când Graham Hill a devenit campion mondial pentru a doua oară, precedanta ocazie fiind în 1962.
Jackie Stewart şi-a trecut în cont primul din cele trei titluri ale sale, în 1969, când a pilotat pentru Matra, celelalte două fiind reuşite în 1971 şi 1973. Campionatul a fost câştigat în acei ani şi de Jochen Rindt, 1970, acesta fiind singurul campion mondial post mortem, şi de Emerson Fittipaldi în 1972, care a fost cel mai tânăr campion mondial din Formula 1 timp de 23 de ani, ambii pilotând pentru Lotus.
În 1974 McLaren a reuşit o dublă, dar în acelaşi timp Ferrari se reorganiza, italienii dominând perioada 1975 - 1977 când au reuşit cinci titluri mondiale din şase posibile.
Mario Andretti a adus echipei Lotus ultimele titluri din Formula 1. Era 1978, înainte ca Ferrari să mai reuşească o altă dublă în 1979.
Williams, Brabham şi Ferrari şi-au împărţit titlurile între 1980 şi 1983, înainte ca McLaren să înceapă o dominare totală în 1984 şi 1985.
Sosirea japonezilor de la Honda în Formula 1 a fost de bun augur pentru Williams care a câştigat trei titluri mondiale la mijlocul decadei, înainte ca McLaren să domine, tot alături de Honda între 1988 şi 1991.
Revenirea Renault în Formula 1, francezii fiind primi care au introdus motoarele turbo în campionat, în 1977 a dus la o perioadă de dominare a acestora, extinsă până în 1997. McLaren şi Mika Hakkinen au revenit la putere în 1998, iar în 1999 Ferrari reuşea primul titlu mondial după şaisprezece an de secetă. Ce a urmat a fost o dominare totală a italienilor, consemnată cu alte zece titluri mondiale, cinci la piloţi, toate câştigate de Michael Schumacher, între 2000 şi 2005.
Urmatoarele două sezoane au fost dominate de Renault F1 şi Fernando Alonso, iar în 2007 Ferrari a revenit prin Kimi Raikkonen.
modifică Regulamentul tehnic
Această secţiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului tehnic. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul FIA. Tot acolo poate fi consultat şi regulamentul care va intra în vigoare în 2008
modifică Şasiul
- Maşinile de Formula 1 nu trebuie să aibă o lăţime mai mare de 1.800 mm. Aceasta este măsurată atunci când pneurile sunt umflate la o presiune de 1.4 bar.
- Înălţimea trebuie sa fie de 950 mm. Nu există restricţii privind lungimea.
- Greutatea nu trebuie să depăşească 605 kg în calificări şi 600 kg în cursă. Aceasta este inclusiv greutatea pilotului şi a camerei de luat vederi.
- Şasiul trebuie să aibă ataşate patru roţi.
modifică Motoarele
- Motoarele sunt aspirate, cu capacitatea cilindrică de 2.400 cmc. Cilindrii sunt în număr de opt, aşezaţi în V la 90 de grade, fiecare cilindru având patru supape.
- Greutatea unui motor trebuie să fie de minimum 95 kg.
- Turaţia maximă a unui motor nu trebuie să fie mai mare de 19.000 rpm.
modifică Transmisia
- Transmisia se face pe două roţi.
- Numărul minim de trepte de viteză înainte este de 4, iar cel maxim de 7.
modifică Frânele
- Este permis un singur sistem de frânare.
- Răcirea frânelor cu lichid este interzisă.
modifică Roţi
- Roţile din faţă trebuie să aibă lăţimea între 305 şi 355 mm.
- Roţile din spate trebuie să aibă lăţimea între 365 şi 380 mm.
- Diametrul nu poate fi mai mare de 660 mm când pe roţi sunt fixate pneuri de pistă uscată şi 670mm când sunt fixate pneuri de pistă umedă.
modifică Cockpit-ul
- Cockpit-ul trebuie construit pornind de la tipar aprobat de FIA.
modifică Regulamentul sportiv
Această secţiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului sportiv. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul FIA. Tot acolo poate fi consultat şi regulamentul care va intra în vigoare în 2008
- Piloţii trebuie să fie deţinătorii unei superlicenţe, care este valabilă un an. FIA poate oricând suspenda sau anula superlicenţa unui pilot
- Campionatul mondial trebuie sa aibă un număr mimim de 8 etape şi un maxim de 17. Acesta este publicat de FIA înainte de 1 ianuarie.
- La fiecare cursă trebuie sa existe mai mulţi delegaţi ai FIA: un delegat pe probleme de securitate; un delegat pe probleme medicale; un delegat pe probleme pe probleme tehnice şi un delegat pe probleme legate de presă. De asemenea sunt nominalizaţi: un reprezentant al preşedintelui FIA, un observator, un consultant al comisarilor de cursă, un pilot pentru safety car, un pilot al Salvării.
- La fiecare cursă există următorii oficiali: doi comisari, unul fiind ales şef, posesori ai unei licenţe FIA, care trebuie sa fie de altă naţionalitate decât organizatorul cursei; un director de cursă, un comisar permanent care supervizează procedura de start.
- Înainte de startul sezonului fiecare echipă trebuie sa plătească la FIA un depozit de 48.000.000 dolari SUA. Suma este returnată dacă aplicaţia echipei de a participa în campionat este refuzată, sau în douăsprezece tranşe lunare, egale, din momentul începerii campionatului.
- Doar 12 echipe sunt acceptate în campionat, fiecare dintre ele trebuind sa înscrie la curse câte două maşini.
- În timpul unui singur sezon o echipă nu poate folosi mai mult de patru piloţi.
- Cele două maşini ale unei echipe trebuie să fie vopsite identic.
- Fiecare pilot are alocat un număr de concurs. Campionul mondial are alocat numărul 1.
- Emblema echipei trebuie să apară în partea frontală a maşinii, iar numele pilotului şi grupa sanguină în zona cockpit-ului.
- Testele private se pot face doar pe circuite aprobate de FIA.
- La finalul sesiunii de calificări toate monoposturile trebuie duse într-un Parc Închis până a doua zi dimineaţa, personalul echipelor neavând dreptul să facă modificări la maşini. Maşinile care termină cursa sunt şi ele parcate în Parcul Închis.
- La curse echipele nu pot avea disponibile mai mult de trei maşini în acelaşi moment. Maşina nu se poate schimba după startul cursei.
- Fiecare pilot are dreptul să folosească un singur motor pe durata a două curse. Dacă motorul este schimbat sâmbăta sau duminica înainte de cursă, atunci pilotul este penalizat cu zece locuri pe grila de start, acestea adăugându-se locului obţinut în urma sesiunii de calificări.
- Realimentarea cu carburant este permisă doar în zone special amenajate din garajul echipelor sau al FIA.
- Ordinele de echipă sunt interzise.
modifică Procedura de start a cursei
- Piloţii pot începe turul de recunoaştere cu 30 de minute înainte de startul în turul de încălzire. Dacă un pilot doreşte să facă mai mult de un tur de recunoaştere este obligat ca sa treacă pe la boxe, fără a opri, dar cu obligaţia de a respecta viteza maximă permisă. Dacă pilotul face un singur tur, la finalul acestuia îşi aşază maşina pe grilă, pe locul de start şi opreşte motorul.
- Dacă o maşină nu este pe grila de start cu 5 minute înainte startul în turul de încălzire, accesul ei nu mai este permis, pilotul putând însă să plece în cursă de pe linia boxelor, dar numai când linia boxelor se va redeschide.
- Cu 17 minute înainte de startul în turul de încălzire oficialii FIA semnalizează faptul ca linia boxelor se va închide în două minute.
- Apropierea startului se semnalizează zece minute, apoi cinci minute, trei minute, un minut şi în fine 15 secunde înainte de startul în turul de încălzire.
- Cu zece minute înainte de startul în turul de încălzire toată lumea, cu excepţia piloţilor, a oficialilor şi a membrilor echipelor trebuie să părăsească zona grilei.
- Cu trei minute înainte de startul în turul de încălzire roţile trebuie fixate.
- Cu un minut înainte de startul în turul de încălzire motoarele trebuie pornite, iar personalul echipelor mai are la dispoziţie 45 de secunde să părăsească grila.
- Plecarea în turul de încălzire trebuie să se facă încet, depăşirile fiind interzise, acestea din urmă fiind totuşi permise dacă o maşină nu poate pleca de pe grila, iese în afara grilei în timpul turului de încălzire sau are o poziţie staţionară pe pistă.
- La finalul turului de încălzire piloţii îşi reiau poziţia pe grilă şi aşteaptă startul.
modifică Penalizări
- Oficialii de cursă pot da mai multe penalizări, care includ:
- Penalizarea de tip "drive-through", în care pilotul este obligat să intre pe linia boxelor, fără să oprească, dar trebuie sa respecte viteza maximă permisă. Din momentul deciziei unei asemenea penalităţi pilotul are la dispoziţie trei tururi să o execute, dacă penalizarea survine în timpul ultimelor cinci tururi, ea nu se mai execută, dar la final se adaugă 25 de secunde la timpul final al pilotului, existând astfel riscul declasării. În timpul execuţiei penalizării pilotul nu are voie să oprească pentru schimbul de pneuri şi/sau realimentare cu carburant.
- Penalizarea de tip "stop and go", în care pilotul este obligat să oprească la boxele echipei sale, unde stă zece secunde, dar echipei nu i se permite realimentarea şi/sau schimbul de pneuri.
- Descalificarea este penalizarea care se poate da unui pilot în timpul cursei sau după terminarea acesteia. Dacă ea se dă în timpul cursei, pilotului i se arată steagul negru, care are ataşat numărul de concurs, iar pilotul este obligat să se retragă din cursă. Dacă descalificarea survine la finalul cursei, pilotul este declasat din clasamentul final.
- Alte penalizări pot fi date de oficialii de cursă, după voia acestora.
modifică Steagurile comisarilor de cursă
Comisarii de cursă trebuie să transmită anumite mesaje piloţilor. Acestea se fac cu steaguri de diferite culori. Începând cu 2007 steagurile roşii, galbene şi verzi au fost înlocuite cu semnale luminoase care se află în cockpit, în zona volanului. Lumina roşie înseamnă că antrenamentul, sesiunea de calificări sau după caz cursa au fost oprite, iar pilotul este obligat să se retraga la boxe, lumina galbenă înseamnă pericol pe circuit, orice depăşire fiind interzisă, iar lumina verde înseamnă că totul e în regulă.
Restul steagurilor rămân neschimbate, ele fiind după cum urmează:
- Steagul albastru obligă un pilot mai lent să se lase depaşit de pilotul din spatele lui.
- Steagul alb indică prezenţa pe pistă a unui vehicul, altul decât o maşină de Formula 1, piloţii trebuind să încetinească. Steagul alb insoţit de o placă cu însemnee SC indică prezenţa safety carului pe pistă.
- Steagul negru cu un număr alăturat indică faptul că pilotul posesor al acelui număr a fost descalificat şi trebuie să se retragă din cursă.
- Steagul jumătate alb, jumătate negru cu un număr alăturat indică faptul că un pilot are un comportament nesportiv şi că riscă descalificarea.
- Steagul negru cu un punct portocaliu cu un număr alăturat indică faptul că telemetria indică o problemă, iar pilotul trebuie să meargă la boxe.
- Steagul în dungi galbene şi roşii indică că pista este alunecoasă, iar piloţii trebuie să fie atenţi.
- Steagul cu pătrăţele negre şi albe, tip şah, indică finalul cursei.
- Steagul rosu indica faptul ca pilotii trebuie sa opreasca la boxe deoarece cursa este oprita din motive tehnice.
- Steagul galben interzice orice depasire.
modifică Mari Premii
Numărul de Mari Premii dintr-un sezon nu a fost fix de-a lungul anilor. Doar şapte curse au fost cuprinse în Sezonul inaugural din 1950, însă, peste ani, calendarul aproape că s-a triplat ca număr de Mari Premii. Deşi acest număr al curselor a variat între şaisprezece şi şaptesprezece până în anii '80, a ajuns la nouăsprezece în 2005.
Şase din primele şapte curse din 1950 au avut loc în Europa. Singura cursă non-europeană a fost cea de la Indianapolis 500, care, datorită participării scăzute a echipelor de F1, a fost, mai târziu, înlocuit de Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Campionatul de F1 s-a extins şi în alte ţări non-europene. Argentina a găzduit primul Mare Premiu din America de Sud în 1953, iar Maroc primul Mare Premiu din Africa în 1958. Au urmat apoi Japonia în 1976 şi Australia în 1985. Actualele curse se desfăşoară în Europa, Asia, Australia, America de Nord şi America de Sud.
În mod tradiţional, fiecare ţară a găzduit un singur Mare Premiu care a primit numele ţării respective. Dacă o singură ţară găzduieşte mai multe Mari Premii într-un an, acestea primesc nume diferite. De exemplu, până în 2007 în Germania au avut loc două Mari Premii, iar unul din ele a fost numit Marele Premiu al Europei.
Marile Premii, unele dintre ele există înainte de a se inaugura Campionatul Mondial de Formula 1, nu sunt găzduite în fiecare an pe acelaşi circuit. Marele Premiu al Marii Britanii, de exemplu, deşi a fost găzduit până în 1950 de acelaşi circuit, a alternat între anii 1963 şi 1986 între Brands Hatch şi Silverstone. Singura cursă care a fost introdusă în calendar în fiecare sezon este Marele Premiu al Italiei. Întrecerile au avut loc exclusiv pe circuitul de la Monza, cu o singură excepţie: în 1980 Marele Premiu al Italiei a fost găzduit la circuitul de la Imola, gazdă a Marelui Premiu al Statului San Marino până în 2006.
Una dintre cele mai noi curse în calendarul competiţional, găzduită în Bahrain, este primul Mare Premiu din Orientul Mijlociu cu un circuit foarte avansat din punct de vedere tehnologic construit în plin deşert. Împreună cu noile curse din China şi Turcia, Marele Premiu al Bahrainului oferă noi oportunităţi de dezvoltare a francizei Formula 1, în timp ce noile sale dotări ridică ştacheta pentru celelalte circuite de pe glob.
modifică Cei mai reprezentativi piloţi de Formula 1
.svg){kind=small}
Cu caractere aldine sunt piloţii care au câştigat cel puţin un titlu mondial
modifică Cele mai reprezentative echipe de Formula 1
.svg){kind=small}
Cu caractere aldine sunt echipele care au câştigat cel puţin un titlu mondial la piloţi sau constructori